Ponta îl acuză pe Băsescu de lobby în favoarea unei companii private la Roșia Montană

Ponta îl acuză pe Băsescu de lobby în favoarea unei companii private la Roșia Montană
Publicat: 13/05/2012, 10:40
Actualizat: 21/05/2012, 15:17

Premierul Victor Ponta îl acuză pe președintele Traian Băsescu de faptul că, deși ocupă prima poziție a țării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roșia Montană și afirmă că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.

„Eu înțeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face însă proiecte de aceste gen pentru că le dorește foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer evident la președintele Băsescu”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” la PRO TV.

Întrebat dacă îl suspectează pe șeful statului de ceva anume legat de acest proiect, premierul a arătat că nu doar că îl suspectează, ci îl și acuză.

„Nu doar că îl suspectez, ci îl acuz de faptul că atunci când ești în prima poziție a țării, sau a doua sau într-o poziție atât de importantă, nu poți să faci lobby pentru o companie privată fără a fi categoric considerat ca interesat, nu știu, poate politic, nu vreau să spun mai mult decât atât”, a spus Ponta.

Întrebat dacă nu ar fi totuși bine ca autoritățile să se pronunțe tranșant față de acest proiect, în condițiile în care investitorii așteaptă de mai mulți ani un răspuns pozitiv sau negativ, premierul a spus că ar fi bine dacă și ei ar înțelege că un proiect de asemenea anvergură trebuie realizat „nu prin lobby politic” sau prin cheltuielile uriașe pentru sponsorizarea mass-media, ci prin demonstrarea în fața populației, nu către presă sau președintele țării, că acest proiect respectă criteriile de siguranță legate de mediu, precum și interesele statului român.

Întrebat dacă există un termen până la care și-a propus să clarifice toate aceste lucruri, șeful Guvernului a răspuns negativ, adăugând că Ministerului Mediului trebuie să continue procesul de evaluare.

Premierul a declarat anterior că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roșia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiții, respectiv existența unor garanții privind protecția mediului, realizarea unei renegocieri privind participația statului român și decuplarea totală a proiectului de lobby-ul și interesul politic.

El a adăugat că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiții vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri „sau poate niciodată”.

Luni seara, la ceremonia de învestire a noului Guvern, președintele Traian Băsescu a declarat că se așteaptă de la noul Executiv să găsească soluții de creare de noi locuri de muncă, el reiterând că investițiile în exploatările de minerit de aur și cupru reprezintă o astfel de soluție.

Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situației referitoare la „cazul” Roșia Montană, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privință, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul național, protecția mediului și legislația europeană.

Proiectul minier Roșia Montană este dezvoltat de Roșia Montantă Gold Corporation (RMGC), al cărei acționar principal este Gabriel Resources.

La Roșia Montană, județul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deține 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participație de 19,31% în RMGC.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.

Gabriel Resources vrea să reducă „substanțial” costurile până când Guvernul va avansa în procesul de avizare a proiectului, a anunțat, vineri, compania canadiană, odată cu raportarea unei pierderi de 2,6 milioane dolari canadieni pentru primul trimestru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Ultima dorință a Danei Rotariu, înainte de a se stinge din viață: „Era conștientă de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Theo Rose și Anghel Damian trec printr-o perioadă dificilă din viața lor. Ce s-a întâmplat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Un tramvai-cofetărie de epocă va circula în București de Ziua Copilului
×